Dacă cel puțin odată în viața ta ai avut probleme cu greutatea și cu acceptarea propriului corp, atunci poate că faci parte din majoritatea persoanelor care au intrat constant în programe cu diete și au ieșit din ele. Cei care se luptă cu greutatea, au un mod de gândire care le sabotează eforturile, aceea că nu știu cum să gândească ca o persoană slabă.
Astfel de gânduri pot fi următoarele:
- ”Dacă mă așez pe acest scaun, se poate rupe cu mine.”
- ”Îmi vin bine doar haine negre. Nu îmi pot permite să port haina aceea, pentru că mi se vede …”
- ”Știu că nu ar trebui să mănânc asta, dar nu mă pot abține.”
- ”Mă abat de la planul meu, doar de această data.”
- ”Am avut o zi grea. Sunt supărată. M-a enervate cineva. Trebuie să mănânc ceva.”
- ”Dacă am mâncat ce nu a trebuit, acum mănânc pe toată. Oricum nu mai contează.”
- ”De mâine nu mai mănânc nimic. De mâine mă apuc de…”
Imaginează-ți cum este pentru tine să ști ce și cum să răspunzi atunci când vine un gând de genul acesta și să ai capacitatea să îi răspunzi într-un mod sănătos și echilibrat! Exacta asta te învață faptul că urmezi o dietă într-un mod corect!
De asemnea, am observant faptul că aceste personae au o gândire de tipul totul sau nimic. Cum a fost și gândirea mea de altfel. Lucrând cu mine am conștientizat că, eu am avut convingerea faptului că ”Ori sunt perfectă în a ține o dietă, ori stric totul cu o singură abatere.” Acest mod de gândire a tras după sine și o serie de alte gânduri care m-au descurajat și care au contribuit la faptul că am reușit și mai greu să revin pe drumul cel bun. A fost foarte greu pentru mine ca atunci când am mâncat ceva neplanificat sau când am mâncat în exces sau cu puțin mai mult decât trebuia să revin pe drumul cel bun pentru restul zilei.
Odată ce te despinzi de ideea de dietă și de tot ce ai crezut că înseamnă o dietă : de a pune kilogramele la loc sau mai multe după ce ai urmat o dietă, de a te învinonăți pentru că nu a funcționat dieta la tine, că nu ai suficientă motivație, nu ești perseverentă, e ceva în neregulă la tine, vei dobândii o înțelegere clară asupra faptului că există un motiv complet diferit pentru că toate acestea nu au funcționat la tine. Pur și simplu nu ne-a învățat nimeni ce înseamnă să ținem o dietă corect.
A ține o dietă corect înseamnă să vedem și rezultatele satisfăcătoare ale acestuia, cea de a scădea din kilograme pe săptămână ce trece. O dietă care este ținută corect aduce îmbunătățiri la aspectul fizic, scad centimetri și hainele se așează mai bine pe corp sau este nevoie de un set de haine cu mărimi mai mici față de cele purtate. Vor fi și alte beneficii mulțumitoare care vin odată cu un corp mai suplu: sănătatea se îmbunătățește, mai multă energie, mai multă încredere, respect față de propria persoană, o stimă de sine îmbunătățite,și mai puține probleme de sănătate și sociale.
Ce înseamnă să ți corect o dietă sau un plan alimentar?
Acesta înseamnă ca să înveți cum să eviți să trișezi, cum să reziști alimentelor care nu îți fac bine dar le poftești, chiar și atunci când sunt în fața ta pe masă. Înveți cum să faci față foamei, poftelor, a stresului și emoțiilor puternice care te copleșesc și fără să recurgi la mâncarea de comfort. De asemnea, o dietă corect ținută te menține în mișcare și vei învăța cum și cât de des să faci sport. Pe scurt, o dietă corect ținută te învață cum să faci toate lucruile necesare pentru a ține o dietă cu succes, prin schimbarea modului în care gândești și ai învățat să gândești până acum.
Orice dietă sau plan alimentar poate funcția la o persoană care are mentalitatea potrivită. De asemenea o dietă rezonabilă nu înseamnă restricții sau cântărirea tuturor alimentelor, ci înseamnă alegerea alimentelor potrivite, alegerea unei diete nutritive, a adopta obiceiuri alimentare sănătoase, și a face schimbări permanente în modul de gândire.
Am citi că mulți oameni se îngrașă câteva kilograme în fiecare an din cauza încetinirii metabolismului odată cu vârsta. În plus este nevoie doar de aproximativ 20 de calorii pe zi extra pentru a lua 1 kg pe an. Asta înseamnă că acuma dacă ai 5 kg în plus și nu faci nimic în privința asta, anul viitor s-ar putea să ai 6 kg în plus, iar anul următor 7 kg, 8 kg, 9 kg în plus și tot așa. Dar în loc să te îngași poți slăbii, aplicând principii de cum a urma o dietă corect.
Ce va aduce rezultate și va da roade în a ști cum să urmezi un plan alimentar sau o dietă într-un mod corect este cum să înveți să îți schimbi gândirea indexactă și inutilă pentru a te putea simți mai bine din punct de vedere emoțional și a avea capacitatea de a lua decizii bune pentru tine. Studiile arată că majoritatea oamenilor care urmează o dietă recâștigă kilogramele pierdute în decurs de un an. Un alt studiu realizat la Universitatea din Tufts a descoperit că între 50% și 70% dintre oameni abandonează dieta în mai puțin de un an din cauza gândurilor care nu îi ajută sau îi demotivează.
Un astfel gând poate fi unul care creează panică atunci când alegi să mănânci neplanificat sau mai mult decât trebuie. În schimb, ai putea să alegi un alt gând, unul util care să te facă să te simți în control și să te ajute să continui ceea ce ai început, chiar dacă te-ai îndepărtat de drumul ales.
Deci, felul în care gândim influențează felul în care ne simțim și ce facem. Este important să recunoaștem gândurile care sabotează eforturile noastre și să le schimbăm, astfel încât să ne simțim mai bine și să avem capacitatea de a lua decizii mai bune și utile.
Este de dorit ca să analizezi care sunt motivele reale pentru care dorești să ții o dietă!
De asemenea este important atitudinea ta față de cum să parcurgi o dietă. Dacă te-ai gândit vreoadtă să te abați de la o dietă pentru că, deșii ai mâncat tot din farfurie fără să te simți satisfăcută, sau te-ai simțit supărată și ai crezut că mâncatul te va face să te simți mai bine, ai fost tentată de alimente, ai fost prea obosită să gătești așa că ai ales să mănânci ceva ce ți-a fost la îndemână, ai fost politicos și nu ai refuzat un desert, sau ai simțit nevoia să te răsfeți că și tu meriți. Pentru a slăbi cu succes și ați menține greutatea, trebuie să îți rezolvi aceste probleme.
Va fi nevoie să regândești faptul de a te simți copleșită de cerințele dietei, să te simți privată de alimentele preferate, să te simți descurajată când nu slăbești constant sau atât de mult cât ți-ai propus. Este important să poți depăși aceste obstacole și să înveți cum să faci față provocărilor viitoare. Atunci când avem un moment de slăbiciune, fiindcă am obișnuit să mâncăm tot ce vedem recădem în același ciclu. Însă dacă gândim rațional, putem observa că nu am stricat totul și dacă ne întoarcem la planul alimentar probabil că nu vom lua foarte mult în greutate și acesta nu este o tragedie și poți relua dieta.
În concluzie dacă știi cum să urmezi corect un plan alimentar vei rămâne fidelă planului alimentar, indiferent ce provocări apar, ieși din ciclul yo-yo, slăbești și îți menții greutatea. Dacă până acuma ai reușit să faci schimbări pe termen scurt dar când lucrurile s-au complicat ai abandonat aceste schimbări pentru că nu știai ce să faci cu gândurile care nu te ajutau. Acum vei putea face alegeri benefice pentru tine, vei învăța cum să reziști tentației de a mânca în exces atunci când te confrunți cu pofte, foame, stres, persiune socială. Este important să fii pe calea ta indiferent de ce se întâmplă. Să înveți să gândești ca o persoană slabă.
Pentru a pierde din greutate și a menține greutatea pe termen lung este important să: alegi o dietă nutritivă, îți creezi timp și energie pentru dietă, planifici ce și când vei mânca, ceri sprijin din partea celor din jur, faci față dezamăgirilor, consideri mâncatul în exces doar o porblemă temporară care se poate rezolva, faci față foamei și poftelor, elimini mâncatul emoțional, îți oferi recunoaștere și credit efortului tău. Vei ajunge în punctul în care vei reacționa diferit atunci când vezi mâncarea despre care știi că nu ar trebui să o consumi.
Ia-tă câteva dintre povocările pe care le vei întâlni dacă începi să îți restructurezi gândirea: pofetele reapar sau se intensifică, apar obstacole în viață, programul devine aglomerat, te simți stresată, începi să cauți scuze sau motive ca să renunți din nou. Va fi nevoie să ieși din zona ta de confort și să fii perseverentă ca să ajungi în punctul în care să reacționezi diferit astfel ca dieta să devină mai ușoară, poftele și senzațiile de foame să se diminueze și să nu te mai domine, să înveți cum să gestionezi stresul mai eficient și astfel să îți schimbi modul de gândire.
Pe scurt: obiectivul tău este să pierzi în greutate și să îți menții rezultatele pe termen lung; să ai un mod de gândire sănătos despre mâncare, alimentație și dietă care îți infulențează comportamentul și starea emoțională.
